mandoră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MANDÓRĂ s. f. v. mandolă.mandoră (Dicționar de neologisme, 1986)MANDÓRĂ s.f. v.
mandolă.
mandoră (Marele dicționar de neologisme, 2000)MANDÓRĂ s. f. elem. mandolă.
mandoră (Dicționaru limbii românești, 1939)*mandóră f., pl.
e (fr.
mandore, îld.
pandore, lat.
pandúra, vgr.
pandûra; it.
mandola. V.
mandolină). Un fel de cobză, astăzĭ părăsită. V. și
tambură.mandoră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mandóră v. mandólă