mandea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÁNDEA s. f. invar. (
Arg.) Persoana care vorbește, care se adresează cuiva. – Din
țig. mande.mandea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mándea pron. – Eu, eu însumi. Țig.
mande (Graur 166; Juilland 167), care este dativul lui
me „eu”;
cf. țig. sp. man mende „eu” (Besses 104; Claveria,
NRFH, III, 267; Claveria 165). Cuvînt de argou.
mandea (Dicționar de argou al limbii române, 2007)mandea s. m. sg., pron. pers., persoana I sg. (țig.) persoană de față, eu
mandea (Dicționaru limbii românești, 1939)mándea m. V.
tandea.mandea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mándea (
arg.)
s. m.,
g.-d. lui mándea