mâncare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÂNCÁRE, (
2,3)
mâncări, s. f. 1. Acțiunea de
a mânca și rezultatul ei. ◊
Poftă de mâncare = apetit.
De mâncare sau
de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊
Loc. adj. De mâncare = comestibil.
2. (Abstract) Prânz; cină, masă.
3. (
Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊
Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic.
A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊
Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva.
A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦
Fig. (
Fam. și
depr.) Soi, fel. [
Pl. și: (
3)
mâncăruri] –
V. mânca.