manaf (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))MANÁF, manafi, s. m. (Turcism
înv.) Soldat turc. –
Tc. manav.manaf (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)manáf (manáfi), s. m. –
1. Soldat turc din trupele neregulate ale șefului rebel Manav Ibrahim (1802). –
2. Sălbatic, fiară.
Tc. manav „postăvar” (Șeineanu, III, 75).
Sec. XIX,
înv.manaf (Dicționaru limbii românești, 1939)manáf m. (turc.
manav, vînzător de poame; bg.
manaf[in], Turc din Asia Mică [Iron]).
Vechĭ. Cîrjaliŭ (după numele luĭ Manaf (saŭ Manah) Ibrahim (un șef din ceata luĭ Pazvantoglu), care a pîrjolit Oltenia la 1802-03.