malac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MALÁC, -Ă, malaci, -ce, s. m. și
f. Pui al bivoliței. ◊ Epitet depreciativ pentru un om gras, greoi și leneș. – Din
bg. malak.malac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)malác (maláci), s. m. – Bivol mic.
Ngr. δαμαλάϰι „juncan”, din δαμάλι „vițel”,
cf. bg. malak. Der. din
gr. μαλαϰός „fraged, tînăr” (Cihac, II, 672; Berneker, II, 11; Tiktin) sau din
bg., pusă în legătură cu
sl. malŭ „mic” (Tiktin; Candrea) pare mai puțin probabilă.
malac (Dicționar de argou al limbii române, 2007)malac, -ă, malaci, -e s. m., s. f., adj. (om) corpolent / masiv / zdravăn.
malac (Dicționaru limbii românești, 1939)malác m. (vgr.
malakós, moale, delicat, de unde și bg.
malak, malac. Cp. și cu ung.
malac, purcel). Turmac, vițel de bivol.
malac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)malác s. m.,
pl. malácimalac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)malac m. vițel de bivol. [Cf. gr. mod. MALAKÓS, moale, plăpând].