majă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÁJĂ, măji, s. f. 1. Veche unitate de măsură pentru greutăți, variind, după epoci și regiuni, între 50 kg și 100 de ocale.
2. (
Reg.) Cântar pentru greutăți mari.
3. Năvod. – Din
magh. mázsa.majă (Dicționaru limbii românești, 1939)májă f., pl.
măjĭ (ung.
mázsa, cantar [!], balanță [
mázsálni, a cîntări], de unde și sîrb. rut.
maža). O veche măsură de greutate egală cu vre-o sută de ocale și care, în urmă, se întrebuința maĭ ales la pescăriĭ. (De aceĭa și Petru Rareș, în legendă, e numit „măjar”. Iorga, Negoț. 228).
Azĭ. Trans. Buc. O sută de funțĭ orĭ și de kg.:
o majă de sare (BSG. 1937, 88).
Est. O legătură de maĭ multe table de tinichea. V.
cantar.majă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))MÁJĂ, măji, s. f. 1. (
Înv. și
reg.) Unitate de măsură pentru greutăți, egală, după regiuni, cu 50, cu 100 de kg sau cu 100 de ocale.
2. Cântar pentru greutăți mari.
3. (
Înv.) Căruță de transportat pește.
4. Legătură sau pachet de foi de tablă. –
Magh. mázsa.majă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)májă, măji, s.f. – Unitate de măsură pentru greutăți echivalentă cu 100 kg. – Din magh. mázsa „chintal„.
majă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)májă (
înv.,
reg.)
s. f.,
art. mája, g.-d. art. mắjii; pl. măjimajă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)majă f. Tr. cântar (o sută oca), în special de sare. [Ung. MÁSZA, cântar].