maistru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÁISTRU, maiștri, s. m. 1. Persoană care are (și practică) o meserie; meșter; meseriaș; (în special) muncitor calificat care conduce de obicei o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maestru. ♦ Persoană iscusită, îndemânatică, abilă, pricepută.
2. Persoană care învață, instruiește pe cineva. – Din
germ. Meister.maistru (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))MÁISTRU2, -Ă, s. m. și
f. v. maestru.maistru (Dicționar de neologisme, 1986)MÁISTRU s.m. 1. Lucrător cu calificare superioară într-o meserie etc. (care conduce o secție a unui atelier sau care posedă un mic atelier propriu).
2. Maestru (
3) [în DN]. [Pron.
mais-tru, var.
maistăr, maistor s.m. / < germ.
Meister].
maistru (Marele dicționar de neologisme, 2000)MÁISTRU s. m. 1. muncitor cu calificare superioară într-o meserie etc. 2. instructor, îndrumător al instruirii practice a ucenicilor, elevilor sau muncitorilor tineri. (< germ.
Meister)
maistru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)máistru (meșter)
(mais-) s. m.,
art. máistrul; pl. máiștri, art. máiștrii