maina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MAINÁ, mainez, vb. I.
Tranz. (
Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [
Pr.:
ma-i-] – Din
tc. mayna.maĭna (Dicționaru limbii românești, 1939)máĭna interj. pin [!] care se comandă strîngerea pînzelor corăbiiĭ (turc.
máĭna, d. it.
[am]maĭna, imper. d.
[am]mainare, a strînge pînzele; ngr. bg.
máĭna). S. f., pl.
e Cov. Un joc cu mingea între doŭă partide de cîte 2-3 băĭețĭ în care cel ce n´a putut prinde mingea îl ține în spate pe cel ce a aruncat-o și nu scapă pînă ce el saŭ altu din partida luĭ n´a prins´o. V.
mola.maina (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Maina f. ținut în Grecia, sterp dar bogat în fier, ai cărui locuitori, Mainoții, se distinseră prin vitejia lor în răsboiul pentru independența Greciei.