maimuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MAIMÚȚĂ, maimuțe, s. f. 1. Nume generic dat animalelor tropicale cu conformația exterioară foarte asemănătoare cu a omului, inteligente și sociabile, cu un spirit de imitație foarte dezvoltat.
2. (
Fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte urâtă sau care obișnuiește să imite pe alții. –
Cf. ngr. maimú, tc. maymun.maimuță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)maimúță (maimúțe), s. f. –
1. Animal tropical. –
2. Persoană care gesticulează ca o maimuță. –
3. Femeie ușoară. –
Var. (
Mold.)
momiță, (
înv.)
moimiță, moniță, (Banat)
măimuc, (
Trans.)
măimucă, măimuță, (
înv.)
maimun, moimă. Mr. maimun, megl. măimun. Tc. (
arab.)
maimun (Miklosich,
Türk. Elem., II, 122; Eguilaz 442; Șeineanu, II, 243; Berneker, II, 6; Lokotsch 1365),
cf. ngr. μαϊμοῦ,
bg. maimuna, sb. maimun, it. mammone, v. fr.,
prov. maimon, sp.,
port. mono. Cuvîntul adoptat definitiv în limba literară, după multă șovăire, este
maimuță, care pare
der. din
ngr. Atestat din
sec. XVII. Sensul 3, probabil prin confuzie cu
magmuză. Der. maimuți, vb. (a imita);
maimuțări, vb. (a imita);
maimuțărie (
var. maimuțăreală),
s. f. (imitație ridicolă, contrafacere, simulacru);
momiți (
var. monițări),
vb. (
Mold., a imita);
măimui, (
înv., a imita);
momițărie (
var. monițărie),
s. f. (
Mold., imitație);
maimuțăresc, adj. (ca de maimuță).
maimuță (Dicționar de argou al limbii române, 2007)maimuță, maimuțe s. f. 1. (
peior.) persoană foarte urâtă.
2. persoană care obișnuiește să-i imite pe ceilalți.
3. prostituată.
4. (
intl.) servietă / geantă / valiză ca obiect al unui furt.
maimuță (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MAIMÚȚĂ (‹
ngr.,
tc.)
s. f. 1. Subordin de mamifere din ordinul simienilor, cu corpul lung de la 15 cm până la 2 m, cu labele membrelor anterioare și posterioare prehensile, terminate cu unghii, cu capacitate craniană de cel mult 800 cm
3 și cu fața fără păr, expresivă, fruntea și barba teșite, ochii cu vedere binoculară; inteligente și sociabile, în general vegetariene (
ex. gorila, urangutanul, cimpanzeul). Duc o viață în colectivitate, mai ales arboricolă și diurnă, având un sistem ierarhic de subordonare; folosesc diverse mijloace de comunicare (sunete, mimică, gesturi). Trăiesc în Asia, Africa și America de Sud, fiind cunoscute peste 150 de specii.
2. Fig. Om care împrumută gesturile, atitudinile altora.
maĭmuță (Dicționaru limbii românești, 1939)maĭmúță f., pl.
e (ngr.
maĭmú, d. turc. [d. pers.]
maĭmun; alb.
maĭmún, sîrb.
mojmun, mojmunica, cr.
muna, munica, bg.
maĭmuna, ung. majom; it.
mammóne, și
monna, pv. vfr.
maimon, sp. pg.
mono, fem.
-na).
Vest. Un mamifer care seamănă cu omu (dar mult maĭ urît), acoperit de păr peste tot (afară de față), ca:
orangutanu [!], gorila, cimpanzu [!], gibonu, macacu,magotu, uistiti ș. a.
Fig. Imitator ridicul. Om foarte urît (V.
coșcodan). – În est
momiță și (maĭ des)
moníță, vechĭ
móĭmă și
moĭmiță. În Trans.
măĭmúță și
-úcă (pl.
ĭ), în Ban. și
-úc (masc.). – Maĭmuțele pot apuca și cu mînile [!], și cu picĭoarele și-s foarte îndemănatice; sistema lor dentară e aproape completă. Afară de unele maĭmuțe marĭ, nu-șĭ fac culcușurĭ. Există foarte multe speciĭ de la talia cea maĭ mică pînă la înălțimea omuluĭ. În ainte [!] locuĭaŭ și pin [!] Eŭropa, unde azĭ nu se maĭ află de cît la Gibraltar. Încolo, locuĭesc pin țările tropicale. Aŭ de ordinar un puĭ, rar doĭ, pe care-ĭ ĭubesc foarte mult. Cu toate că-s inteligente și sociabile, îs foarte leneșe.
maimuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)maimúță s. f.,
g.-d. art. maimúței; pl. maimúțemaimuță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)maimuță f.
1. animal cuadruman, foarte mlădios si sprinten, care seamănă mult cu omul (
Simia);
2. om foarte urît;
3. fig. cel ce imitează gesturile, faptele sau apucăturile cuiva. [Macedo-român
maimun = turc. MAYMUN: maimuță e un diminutiv propriu Munteniei: v.
momită].