maimuțar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))MAIMUȚÁR, maimuțari, s. m. (Rar) Persoană care umblă cu maimuța prin bâlciuri;
p. ext. om caraghios. – Din
maimuță +
suf. -ar.maimuțar (Dicționar de argou al limbii române, 2007)maimuțar, maimuțari s. m. (intl.) hoț de serviete / de genți / de valize.