maimuță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)maimúță (maimúțe), s. f. –
1. Animal tropical. –
2. Persoană care gesticulează ca o maimuță. –
3. Femeie ușoară. –
Var. (
Mold.)
momiță, (
înv.)
moimiță, moniță, (Banat)
măimuc, (
Trans.)
măimucă, măimuță, (
înv.)
maimun, moimă. Mr. maimun, megl. măimun. Tc. (
arab.)
maimun (Miklosich,
Türk. Elem., II, 122; Eguilaz 442; Șeineanu, II, 243; Berneker, II, 6; Lokotsch 1365),
cf. ngr. μαϊμοῦ,
bg. maimuna, sb. maimun, it. mammone, v. fr.,
prov. maimon, sp.,
port. mono. Cuvîntul adoptat definitiv în limba literară, după multă șovăire, este
maimuță, care pare
der. din
ngr. Atestat din
sec. XVII. Sensul 3, probabil prin confuzie cu
magmuză. Der. maimuți, vb. (a imita);
maimuțări, vb. (a imita);
maimuțărie (
var. maimuțăreală),
s. f. (imitație ridicolă, contrafacere, simulacru);
momiți (
var. monițări),
vb. (
Mold., a imita);
măimui, (
înv., a imita);
momițărie (
var. monițărie),
s. f. (
Mold., imitație);
maimuțăresc, adj. (ca de maimuță).