maieutică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MAIEÚTICĂ s. f. Metodă prin care se urmărește ajungerea la adevăr pe calea discuțiilor, a dialogului. [
Pr.:
-ie-u-] – Din
fr. maïeutique.maieutică (Dicționar de neologisme, 1986)MAIEÚTICĂ s.f. Metodă întrebuințată de Socrate în discuțiile filozofice, constând în a scoate la iveală, prin întrebări și răspunsuri dibace, cunoștințele juste pe care le aveau în minte interlocutorii săi. [Pron.
ma-ie-u-. / cf. fr.
maïeutique, cf. gr.
maieutike – priceperea de a moși].
maieutică (Marele dicționar de neologisme, 2000)MAIEÚTICĂ s. f. (la Socrate) arta de a scoate la iveală în discuțiile filozofice, prin întrebări dibace, adevărurile pe care se presupune că interlocutorul le-ar poseda fără să-și dea seama. (< fr.
maïeutique, gr.
maieutike)
maieutică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)maieútică (-ie-u-) s. f.,
g.-d. art. maieúticii