maică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÁICĂ, maici, s. f. I. 1. (
Pop.) Mamă. ♦ Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă; termen afectiv cu care o femeie se adresează copiilor ei sau unei persoane mai tinere.
2. Călugăriță; termen cu care cineva se adresează unei călugărițe.
II. Fig. (
Pop.) Izvor, cauză, origine. – Din
bg.,
scr. majka.maică (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)máică (-ci), s. f. –
1. Mamă. –
2. Maica Domnului „Fecioara Maria”. –
2. Titlu dat călugărițelor. –
Mr.,
megl. maică. Bg. majika, sb.,
cr. màika (Cihac, II, 103; Berneker, II, 8; Tiktin).
maĭcă (Dicționaru limbii românești, 1939)máĭcă f., pl.
ĭ (bg.
maĭka, sîrb.
majka și
maja, d. vsl.
mati, mamă. V.
matcă). Mamă (Rar). Titlu onorific dat uneĭ călugărițe:
maĭca Eŭdoxia. Maĭca Domnuluĭ, mama luĭ Hristos. Interj.
Maĭcă! maĭcă! Da nebun eștĭ! – Și
muĭcă.maică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!máică2 (mamă) (
înv.,
reg.)
s. f.,
g.-d. art. máicei / máicii / máichii; pl. máice / maicimaică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!máică1 (călugăriță)
s. f.,
g.-d. art. máicii; pl. maicimaică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!máică2 (mamă) (
înv.,
reg.)
s. f.,
g.-d. art. máicei/máicii/máichii; pl. máice/maicimaică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)maică f.
1. formă mângâietoare pentru mamă;
2. Maica Domnului, Maica Precista, Sfânta Fecioară;
3. călugăriță (ca titlu onorific):
mănăstire de maici. [Șerb. MAĬKA, mamă].