magnificență - explicat in DEX

magnificență (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MAGNIFICÉNȚĂ, magnificențe, s. f. (Livr.) Grandoare, măreție; fast, lux ieșit din comun. – Din fr. magnificence, it. magnificenza.

magnificență (Dicționar de neologisme, 1986)
MAGNIFICÉNȚĂ s.f. Măreție, lux, fast, strălucire. [Cf. fr. magnificence, it. magnificenza, lat. magnificentia].

magnificență (Marele dicționar de neologisme, 2000)
MAGNIFICÉNȚĂ s. f. grandoare, măreție, strălucire; fast, lux. (< fr. magnificence, it. magnificenza)

magnificență (Dicționaru limbii românești, 1939)
*magnificénță f., pl. e (lat. magnificentia). Măreție, strălucire: magnificența unuĭ palat, (fig.) magnificența unuĭ discurs. Calitatea de a fi glorios: magnificența unuĭ titlu.

magnificență (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
magnificénță (livr.) s. f., g.-d. art. magnificénței

magnificență (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
magnificență f. 1. caracterul celui magnific; 2. splendoare, bogăție extraordinară.