magistru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MAGÍSTRU, magiștri, s. m. (
Livr.) Profesor (în raport cu elevii săi); dascăl. – Din
lat. magister. Cf. germ. Magister.magistru (Dicționar de neologisme, 1986)MAGÍSTRU s.m. Profesor (în raport cu elevii lui); dascăl. ♦ (
Liv.) Maestru, persoană care se distinge în mod deosebit în artă sau în știință. [< lat.
magister].
magistru (Marele dicționar de neologisme, 2000)MAGÍSTRU s. m. 1. profesor (în raport cu elevii lui); dascăl. 2. maestru. (< lat.
magister)
magistru (Dicționaru limbii românești, 1939)*magístru, -ă s. (lat.
magister, magistra, d.
magnus, mare,
magis, maĭ [mult]. V.
măĭestru). Maestru, profesor, mare artist orĭ savant. Odinioară (1848), șef, inspector.
magistru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)magístru s. m.,
art. magístrul; pl. magíștri, art. magíștriimagistru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)magistru m.
1. maestru;
2. cel versat într’o știință sau artă;
3. căpitan, inspector:
magistrul orașului OD.