măgăreață (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂGĂREÁȚĂ, măgărețe, s. f. 1. (
Înv. și
reg.) Măgăriță (
1).
2. (
Fam., în
expr.)
A cădea măgăreața pe cineva = a avea de suportat o neplăcere, o acuzație, o pedeapsă etc. fără a fi vinovat. –
Măgar +
suf. -eață.