mag (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MAG, magi, s. m. Preot la unele popoare orientale din antichitate;
p. ext. învățat; filozof; astrolog; vrăjitor. ♦ (În religia creștină) Fiecare dintre cei trei regi veniți din Orient să se închine lui Isus la nașterea sa. ♦
Fig. Sol, vestitor. – Din
sl. magŭ.mag (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mag (mági), s. m. –
1. Magician. –
2. Astrolog, sol.., (religie) rege din Orient. –
Mr. mag. Ngr. μάγος,
cf. bg. mag; și, în parte, din
lat. magus. –
Der. magie (
var. înv. maghie),
s. f., din
lat. magia, gr. μαγεία, (
sec. XVII) și, modern, din
it. maggia, fr. magie; magic, adj., din
fr. magique; maghicesc, adj. (
înv., magic).
mag (Dicționar de argou al limbii române, 2007)mag, maguri s. n. magnetofon
mag (Dicționaru limbii românești, 1939)*mag m. (lat.
magus, vgr.
mágos, cuv. persic). Preut [!] la vechiĭ Mezĭ și Perșĭ, adoratorĭ aĭ foculuĭ. La Grecĭ și Romanĭ, astrolog, fărmăcător [!].
Ceĭ treĭ magĭ, ceĭ treĭ craĭ de la răsărit care s´au închinat luĭ Hristos cînd s´a născut. V.
magie.mag (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mag s. m.,
pl. magimag (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mag m.
1. preot la vechii Perși:
magul, paza răzbunării, a citit semnul întors EM.;
2. pl. cei trei înțelepți din Orient, sau Craii dela Răsărit, cari veniră la Betlehem să se închine lui Isus.