maestru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MAÉSTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și
f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊
Concert-maestru sau (
înv.)
maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră.
Maestru al Sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu.
Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu.
Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană care poartă acest titlu.
2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu.
3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv.
4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊
Maestru de ceremonie sau
de ceremonii = persoană indicată prin protocol să organizeze desfășurarea unei ceremonii.
5. Maistru (
1). – Din
it. maestro.maestru (Dicționar de neologisme, 1986)MAÉSTRU s.m. 1. Persoană deosebit de înzestrată, de talentată și de învățată; învățat, savant. ◊
Maestru al sportului = titlu care se acordă cuiva pentru merite deosebite într-o ramură sportivă.
2. Creator al unei școli sau al unui curent literar ori științific. ♦ Termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale.
3. (
În trecut) Profesor de lucru de mână, de muzică, de desen, de gimnastică; maistru (
2) [în DN]. ♦ Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase. ◊
Maestru de ceremonii = cel însărcinat să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. [Pron.
ma-es-. / < it.
maestro].
maestru (Marele dicționar de neologisme, 2000)MAÉSTRU, -Ă I.
s. m. f. 1. persoană cu calități excepționale și contribuții valoroase într-un anumit domeniu de activitate. ◊ creator al unei școli sau al unui curent. ♦ ~ al sportului = titlu care se acordă cuiva pentru merite deosebite într-o ramură sportivă. ◊ termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 2. (în trecut) profesor de lucru de mână, de muzică, desen, gimnastică etc. ◊ nume dat antrenorilor din atletica grea (box, lupte, haltere). 3. titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase. ♦ ~ de ceremonii = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. II. s. n. registru de contabilitate conținând conturile sintetice, în care se înscriu operațiile economice și financiare grupate după natura lor. III. adj. (mar.) cuplu ~ = cea mai lată parte a unei nave. (< it.
maestro)
maestru (Dicționar de argou al limbii române, 2007)maestru, maeștri s. m. 1. avocat.
2. chelner, ospătar.
maestru (Dicționaru limbii românești, 1939)*maéstru, -ă s. (it.
maestro. V.
magistru, măĭestru și
meșter). Magistru, mare artist orĭ savant. Profesor de arte într´o școală secundară. S. n., pl.
e. Com. O condică numită și
cartea mare și care conține conturile agenților manipulatorĭ de valorĭ, ale corespondenților și ale proprietaruluĭ negoțuluĭ.
maestru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)maéstru (persoană foarte competentă)
s. m.,
art. maéstrul; pl. maéștri, art. maéștriimaestru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)maestru m.
1. cel ce se distinge în vr’o artă sau știință;
2. cel ce instruește:
maestru de muzică, maestru de conferințe; 3. registru mare comercial (= it.
maestro).