madem (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)madém (madémuri), s. n. – Mină. –
Mr. mademe, megl. mădemi. Tc. maden, din
arab. mảdĕm (Eguilaz, 207; Șeineanu, II, 240; Berneker, II, 2; Lokotsch, 1341),
cf. ngr. μαδέμι,
alb.,
bg.,
sb. madem, sp. almadén. Sec. XVIIII,
înv.madem (Dicționaru limbii românești, 1939)madém n., pl.
urĭ (turc. [d. ar.]
ma'den, metal, mină; ngr.
madémi, alb. bg.
madém; sp.
akmadén, mină).
Vechĭ. Metal, mineral. Mină.
Azĭ. Munt. Rar. Metal, maĭ ales aliaj, din care se fac lingurĭ și furculițe.
madem (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)madem n. numele popular al pacfonului:
lingurițe, sfeșnici de madem. [Vechiu-rom.
madem, metal = turc. MADEN].