madamă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MADÁMĂ, madame, s. f. 1. (Astăzi în forma
madam) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (măritată); doamnă.
2. Femeie din personalul casnic al familiilor bogate. ♦ Femeie de serviciu la un hotel.
3. (
Înv.) Guvernantă.
4. (
Înv.) Soție.
5. (
Peior.) Femeie de moravuri ușoare;
spec. patroană a unei case de prostituție. [
Var.:
madám s. f.] – Din
fr. madame.madamă (Dicționar de neologisme, 1986)MADÁMĂ s.f. (
Ieșit din uz) Femeie din personalul de serviciu al unui hotel. ♦ Guvernantă la copii. [< fr.
madame].
madamă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)madámă (madáme), s. f. –
1. Duducă de origine străină. –
2. Menajeră, slujnică. –
Var. madam. Mr. madamă. Fr. madame, cf. it. madama (REW 2733).
Var. se folosește curent cu sensul de „doamnă”, dar nu a fost admisă în limba literară. –
Der. mădămi, vb. (a trata ca pe o doamnă;
refl., a o face pe doamna). Pentru
mr.,
cf. ngr. μαντάμα,
tc. madama.madamă (Dicționaru limbii românești, 1939)*madámă f., pl.
e (fr.
madame, d.
ma, a mea, și
dame, damă).
Fam. Pop. Guvernantă (dădacă) străină.
Iron. Rar. Cocoană [!].
Iron. Damă de puțină considerațiune:
cocoanele nu trebuĭe să se ducă în berăria ceĭa, unde se duc toate madamele. – Se întrebuințează și un pl. n.
mădămurĭ, cu înțeles și maĭ peĭorativ. Numaĭ
madam, urmat de un nume de familie, are înț. de „doamnă”, dar nu se uzitează în limba scrisă, nicĭ în vorbirea gravă.
madamă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)madámă (
înv.)
s. f.,
g.-d. art. madámei; pl. madámemadamă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)madamă f.
1. dădacă străină, guvernantă;
2. (ironic) cocoană:
de vrei să fi madamă de bonton AL.;
3. femeie publică. [Fr. MADAME, cu sensul, peiorativ inerent titulaturei străine (v.
jupâneasă)].