mau (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MAU s. n. (
Pop. și
fam.; în legătură cu verbe ca „a avea”, „a pierde”, „a-și lua”, „a-și face”) Avânt, elan; energie, vlagă. ◊
Expr. A lua (cuiva)
maul =
a) a ameți; a face (pe cineva) să-și piardă cunoștința (în urma unei lovituri);
b) a pune (pe cineva) în situația să nu mai poată spune nimic. –
Cf. scr. mah.mau (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)máu s. m. – Forță, putere.
Sb. màh (Petrovici,
Dacor., VI, 367). Folosit în Banat și
Olt., în
Munt. numai în expresia
a lua maul „a lăsa fără puteri”.
maŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*maŭ- saŭ
mausoléŭ n., pl.
ee (lat.
mausoléum, vgr.
mausóleion, d. numele luĭ Maŭsol, un rege al Cariiĭ [Asia Mică], căruĭa Artemisia, soția luĭ, ĭ-a înălțat un monument funerar măreț). Mormînt măreț. – Și
mauz- (după fr.).
mau (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mau (
pop.,
fam., în
expr.)
s. n.,
art. máulmau (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)m-au pr. +
vb. aux. (m-au văzut)