maĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)1) máĭ m., pl. tot așa (ngr.
máĭos și
máis, d. lat.
Majus, numele unuĭ zeŭ care prezida la creștere, la dezvoltare; it.
maggio, pv. fr. cat.
mai, sp.
mayo, pg.
maio). A cincea lună a anuluĭ, numită și
Florar, care are 31 de zile. S. n., pl.
urĭ. Sărbarea [!] zileĭ de 1 Maĭ (arminden).
maĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)2) maĭ n., pl.
urĭ (lat.
málleus, it.
maglio, pv.
malh, fr.
mai, cat.
maly, sp.
majo, pg.
malho). Cĭocan de lemn de bătut tinicheaŭa, carnea la bucătărie ș. a. Mare cĭocan care se mișcă vertical și cu care se bătăturește pămîntu, se îndeasă petrele [!] ș. a.
maĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)3) maĭ n., pl.
urĭ (ung.
maj).
Mold. Trans. Ficat.
maĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)4) maĭ adv. (lat.
mágis, maĭ mult; it.
mai, ma, pv. fr.
mais, cat.
may, sp. pg.
mas. D. rom. vine bg. rut.
maĭ. V.
cam, numaĭ). Arată cantitatea, calitatea și intensitatea față de alte lucrurĭ, și decĭ servește la formarea comparativuluĭ, ĭar cînd i se pune înainte
cel, cea, la formarea superlativuluĭ:
maĭ mic, maĭ mare, maĭ bun, maĭ răŭ, cele maĭ micĭ, cel maĭ mare. Maĭ mult, maĭ bun, maĭ mare (cu subst. considerate ca adj.):
tu eștĭ maĭ hoț de cît [!] el, aci e maĭ lumină de cît acolo. (Fam. se zice și:
maĭ om bun [bun om]
de cît el nu-ĭ altu, maĭ și [maĭ mult și]
de cît înainte). Încă:
maĭ ploŭă, tot maĭ ploŭă, nu maĭ trăĭește. Aproape, aproximativ (cu accent propriu !):
máĭ ĭérĭ, máĭ dăúnăzĭ, máĭ tóțĭ, maĭ (și maĭ des
máĭ-máĭ)
era să cad. (Între
máĭ cópt, aproape copt, și
maĭ cópt, copt maĭ tare, numaĭ tonu deosebește înțelesu !).
Maĭ se întrebuințează și ca expletiv în exclamațiunĭ:
Ce maĭ ploaĭe! Ce maĭ incendiŭ! Cum maĭ tună! Máĭ-máĭ, cît pe aci, aproape:
era maĭ-maĭ să cad. Maĭ așá saŭ
máĭ ĭa așa (fam.), cam așa, aproape așa.
Maĭ apoĭ, maĭ pe urmă, maĭ tîrziŭ.
Maĭ bine saŭ
maĭ degrabă, e preferabil:
maĭ bine sărac de cît hoț. Maĭ ales, maĭ cu samă, cu deosebire, în special, specialmente:
poeților maĭ ales le place singurătatea.mai (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)1 MAI, sărbătoare internațională a muncii hotărâtă la Congresul I de constituire a Internaționalei a II-a (1889), în amintirea grevei muncitorilor din Chicago (1 mai 1886).
mai (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)1 MAI, denumirea
com. Pardina, jud. Tulcea, între 13 oct. 1983 și 20 mai 1996.
mai (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mai2 (lună) (dar:
1 Mai (Ziua Muncii) [1
cit. întấi])
s. m.,
g.-d. lui mai; abr. V/.05./-05-mai (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mai3 (ciocan, ficat) (
reg.)
s. n.,
pl. máiurimai (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)m-ai pr. +
vb. aux. (m-ai văzut, m-ai vedea)mai (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mai adv. –
1. Indică superioritatea într-o comparație:
cine ce are mai bun (Neculce). –
2. Mai mult, mai bine:
noi mai iubim binele Împărăției tale (Varlaam);
nu unul să-l mai iubească iară pre altul să-l mai urască (Pravila mică), în acest sens absolut,
înv., echivalează cu
mai mult. –
3. Încă, și:
ași mai vrea (Eminescu). –
4. Altădată, înainte:
n-am mai văzut (Alecsandri). –
5. Deja:
nu-i mai era frig (Macedonski). –
6. Aproape, într-un anumit fel:
carnea era mai crudă (Sbiera);
un ofițer, așa ca dînsul, mai că i-ar plăcea (Gib Mihăescu).
Mai... mai arată o alternanță de acțiuni:
mai nu vrea, mai se lasă (Eminescu). –
7. Puțin mai mult:
te-i mai încălzi mergînd (Creangă). –
8. Expletiv, în fraze exclamative:
ciudată făptură omenească mai ești! (D. Zamfirescu). –
Mr. ma, megl.,
istr. mai. Lat. magis (Candrea,
Éléments, 35; Pușcariu 1015; Candrea-Dens., 1041; REW 5228),
cf. it. mai, ma, prov.,
fr. mais, cat. may, sp.,
port. mas. Mr. nu trebuie confundat cu
ma „dar, însă” (Weigand,
Jb., XII, 91), care provine din din
it. (Bartoli,
Studi Fil. rom., VIII, 174) sau din
ngr. (REW 5228). Evoluția fonetică a lui
mai nu este clară. Probabil trebuie să se pornească de la o formă populară *
mas (›
sp.), cu aceeași evoluție ca de la
das ›
dai sau
νos ›
voi etc. Sensul expletiv (8) coincide cu cel
sp. –
Cf. cam, numai. Din
rom. provin
bg. maj „aproape” (Candrea,
Elemente, 408;
; Berneker, II, 5),
rut. și
pol. din
Bucov. maj „mai”, în comparații (Miklosich,
Wander, 17;
BL, VI, 240),
țig. mai „mai”, comparativ (D. Sampson,
The dialect of the Gypsies of Wales, 321).