miel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MIEL, miei, s. m. Puiul (mascul al) oii, în primele luni de la naștere. ◊
Zăpada (sau
omătul)
mieilor = zăpada care cade uneori primăvara târziu. ♦ Blana prelucrată a puiului oii; carnea acestui animal. – Din
lat. agnellus.miel (Dicționar de neologisme, 1986)MIEL- v.
mielo-.
miel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)miél (miéi), s. m. – Puiul (mascul) al oii. –
Mr. ńel, megl. (m)ńiel, istr. ml’e. Lat. agnellus (Pușcariu 1070; Candrea-Dens., 1100; REW 284),
cf. it. agnello, prov. agnel, fr. agneau, cat. anyell, v. sp. añel (
gal. año). Fonetismul prezintă dificultăți,
cf. Pușcariu,
Dacor., I, 424-5 și Rosetti, I, 85. Explicație oferită de Candrea-Dens., și admisă de Tiktin, care se bazează pe o formă intermediară *
(a)mnel, cu disimilarea grupului
mn ›
m, a fost considerată inacceptabilă de Meyer-Lübke,
Dacor., II, 2, pe motive discutabile. Ipoteza lui Rosetti,
BL, V, 33 (și Rosetti,
Mélanges, 171), cu privire la un rezultat
rom. *
ñel trecut la
miel prin fonetism analogic, pentru a evita pronunțarea
ñ, care în
rom. s-ar considera „patoise”, e destul de puțin probabilă, fiindcă propune pentru
dacorom. un rezultat
gn ›
ñ, care nu apare în alte exemple.
Mr. ńel (
cf. milia ›
mr. ńil’e, melem ›
mr. ńere etc.) și, pe de altă parte, rezultatul similar
mia, miță și
mior și probabil
miață, indică destul de clar pentru
rom., trecerea lui
gn inițial ›
mn ›
n. Der. mielar, s. m. (păstor de miei);
mielărea, s. f. (lemnul-lui-Avram, Vitex agnus castus);
mielușel, s. m. (mieluț; gogoașă);
mielușea, s. f. (mioară);
mielăriță, s. f. (păduche parazit al oii). – Vasmer, II, 122 socotește că
rus. merlucha „piele de miel” se explică prin
rom. mielușa; mai curînd e vorba de un
der. în rusă care pornește de la
rus. mech „piele”, cu rezultatul *
mechlucha disimilat.
miel (Dicționar de argou al limbii române, 2007)miel, miei s. m. (glum.) penis.
miel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)miel s. m.,
pl. miei, art. miéiimiel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)miel m.
1. făt de oaie care suge încă;
2. carne de miel;
3. fig. ființă bună și blajină. [Lat. AGNELLUS].
mĭel (Dicționaru limbii românești, 1939)mĭel, V.
mel.