miază (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MIÁZĂ1, miaze, s. f. Nume dat bolilor provocate de larvele unor insecte care se localizează în diferite țesuturi sau cavități. – Din
it. miasi.miază (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MIÁZĂ2 s. f. sg. (
Înv. și
pop.) Mijloc (al zilei sau al nopții). ◊
Expr. Ziua (la) miaza mare = în plină zi, la amiază. –
Lat. media.miază (Dicționar de neologisme, 1986)MIÁZĂ s.f. (
Med.) Boală provocată de larvele unor muște, care se localizează în diferite țesuturi sau cavități. [Pron.
mi-a-. / < fr.
myiase, cf. gr.
myia – muscă].
miază (Marele dicționar de neologisme, 2000)MIÁZĂ s. f. plagă superficială provocată de larvele unor muște. (< fr.
myiase)
miază (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))MIÁZĂ s. f. v. amiază.miază (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)miáză, s.f. – În expr. miază cale = la mijlocul drumului, jumătate de cale. Medie. – Lat. media.
miază (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)miáză1 (boală)
(mi-a-) s. f.,
g.-d. art. miázei; pl. miázemiază (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)miáză2 (mijloc al zilei/al nopții) (
înv.,
pop.)
(mia-) s. f.mĭază (Dicționaru limbii românești, 1939)mĭază-, V.
mează-.