măzăriche (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂZĂRÍCHE s. f. I. Nume dat mai multor specii de plante furajere din familia leguminoaselor:
a) plantă agățătoare cu frunze perechi, terminate cu un cârcel, și cu flori roșii, galbene sau violete
(Vicia dumetorum); b) Plantă cu flori de culoare violet-deschis, cu frunze terminate printr-un vârf țepos
(Vicia lathyroides); c) borceag;
d) plantă cu tulpina înaltă acoperită cu perișori și cu flori de culoare violetă
(Vicia villosa); e) plantă cu frunzele compuse și cu florile de culoare albă
(Vicia pannonica); f) bob
1. ◊ Compus:
măzăriche-neagră sau
măzărichea-cucului = orăstică.
II. Precipitație atmosferică sub formă de bobițe de zăpadă sau de gheață, care cade în timpul iernii.
III. (
Med.) Cisticercoză. [
Var.: (
reg.)
măzeríche s. f.] – Din
mazăre.măzăriche (Dicționaru limbii românești, 1939)măzăriche d. (dim. d.
mazăre). Numele maĭ multor plante leguminoase papilionacee, ca
orașnița (lathýrus [niger, odoratus, plantyphyllos, praténsis, tuberosus], órobus [niger, variegatus, vernus] și
vĭcia [dumetorum, lathyroides, sativa]) ș. a. Țîrțîră. V.
prat.măzăriche (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)măzăríche s. f.,
art. măzăríchea, g.-d. art. măzăríchiimăzăriche (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)măzăriche f.
1. Bot. bobușor;
2. grindină măruntă.