mătușă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂTÚȘĂ, mătuși, s. f. 1. Sora tatălui sau a mamei unei persoane; (mai rar) verișoara unuia dintre părinți sau soția unchiului; tanti, țață, tușă
2.
2. (
Pop.) Termen de respect cu care se adresează cineva unei femei în vârstă sau folosit când vorbește despre ea; lele;
p. gener. femeie în vârstă; babă. –
Lat. amita.mătușă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mătúșă (-e), s. f. –
1. Tanti,țață, tușă. –
2. Adresare populară respectuoasă față de o femeie. –
Var. (
fam.)
tușe. Lat. mĭta în loc de
amĭta „mătușă” (Pușcariu 1054; Candrea-Dens., 1075; REW 424), cu
suf. -
ușe, ca
auș, cf. comel. amdä, engad. amda, ticinezul
anda, v. fr. ante, alb. emtë (Meyer 92; Philippide, II, 631). Pentru forma redusă
mita, cf. Castro 160.
Der. din
sl. mati „mamă”, prin mijlocirea
rus. mátuška „mămică” (Cihac, II, 182; Scriban) este dificilă fonetic. E cuvînt de uz general (ALR, I, 167).
Rut. matuša, pe care Pascu,
Beiträge, 8, îl consideră greșit ca etimon al
rom., provine din acesta (Candrea,
Elemente, 408). –
Der. mătușo(n)iu, s. m. (Banat, unchi).
mătușă (Dicționaru limbii românești, 1939)mătúșă (est) și
-úșe (vest) f., pl.
ĭ (rus.
mátuška, mămucă, d.
matĭ, mamă. D. rom. vine rut.
matuša, mătușă. Uniĭ îl derivă d. lat.
ámita cu sufixu
-ușă, ceĭa ce e greŭ!). Sora tatăluĭ saŭ a mameĭ. Epitet respectuos uneĭ femeĭ maĭ bătrîne, maĭ ales în popor (V.
păpușă). – Fam.
tușă: tușa Marina.mătușă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mătúșă s. f.,
art. mătúșa, g.-d. art. mătúșii; pl. mătúșimătușă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mătușă f.
1. sora mamei sau a tatălui;
2. femeie în vârstă:
mătușa preoteasă. [Lat. AMITA, cu sufixul
ușă (cf.
cătușă)].