mătreață (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂTREÁȚĂ s. f. I. Părticele de epidermă de culoare albicioasă, care se desprind de pe pielea capului. ♦
Spec. Pitiriazis.
II. 1. (
Bot.) Mătasea-broaștei.
2. (
Reg.) Plantă erbacee cu tulpina roșie, ramificată și cu flori trandafirii
(Peplis portula). 3. Compus:
mătreață-de-arbori sau
mătreața-brazilor = un fel de lichen care crește mai ales, spânzurând ca niște firișoare alburii; mătasea-bradului
(Usnea barbata). –
Et. nec. Cf. lat. *
matricia.mătreață (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mătreáță (-éțe), s. f. –
1. Epidermă descuamată de pe pielea capului. –
2. Lintiță (Peplis portula). –
3. Plantă acvatică. –
4. Lichen (Usnea barbata). –
Var. mătriță, s. f. (
Trans., plantă, Zannichellia palustris).
Megl. mătriță. Origine necunoscută. Nici una dintre
der. propuse nu este convingătoare. A fost considerat drept
der. al lui
mătură cu
suf. -
eață și cu sensul de „ceea ce se scoate, se separă la curățat” (Cihac, II, 190; Philippide,
Principii, 63; Iordan,
Dift., 56; Scriban).
Der. de la un
lat. *
matricia (Candrea-Dens., 1071; Spitzer,
Dacor., IV, 641; REW 5406; Candrea), atrăgătoare prin paralelismul cu
mătrice, nu este clară semantic. Nu sînt posibile următoarele ipoteze (legat cu
it. materasso ‹
arab. matrah, cf. sp. almadraque, după Tiktin; din
lat. tarmes „car (entom.)”, cu ajutorul unei metateze a lui *
trămeață după Giuglea,
Dacor., III, 603; din
gr. μαδάρος, după Diculescu,
Elementele, 479). E cuvînt de uz comun (ALR, I, 11).
mătreață (Dicționar de argou al limbii române, 2007)mătreață s. f. sg. (intl., peior.) hoț de lucruri mărunte.
mătreață (Dicționaru limbii românești, 1939)mătreáță f., pl.
ețe (d.
*mătureață, adică „aruncată de mătură”). Necurățenie compusă din pelicule ca o tărîță care se face pe capu omuluĭ. O buruĭană acŭatică (
peplis pórtula). Un lichen filamentos care atîrnă de ramurile brazilor și altor copacĭ (
úsnea barbáta). Confervă, lîna broașteĭ, matasa broașteĭ (V.
lînă).
mătreață (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mătreáță (mă-trea-) s. f.,
g.-d. art. mătréțiimătreață (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mătreață f. necurățenia făinoasă ce se face în cap. [Derivat din
mătură].