mătăuz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂTĂÚZ, mătăuze, s. n. Mănunchi de busuioc, cu care preotul stropește cu agheasmă; sfeștoc, pămătuf. ♦ (
Reg.) Bețigaș la capătul căruia se află un ghemotoc de cârpe sau de câlți și care are diverse întrebuințări. –
Et. nec.mătăuz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mătăúz (mătăúze), s. n. –
1. Sfeștoc. –
2. Perie. –
Var. (
Trans.)
mătăhuz. Sl. motvązŭ „legătură” (Miklosich,
Slaw. Elem., 30; Miklosich,
Lexicon, 381; Cihac, II, 189; Byhan 322),
cf. rus. motovjaz „fir”,
pol. motowąz „șirul de la depănătoare”; sau mai probabil din
rus. metúza „pai de secară”.
mătăuz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mătăúz s. n.,
pl. mătăúzemătăuz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mătăuz n. stropitor cu aiasmă.