mătănăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV.
Intranz. (
Reg.)
1. A face mătănii; a se înclina.
2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦
Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. –
Cf. mătanie.mătănăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mătănăí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. mătănăiésc, imperf. 3
sg. mătănăiá; conj. prez. 3
să mătănăiáscămătănăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mătănăì v. a face mătănii, a bănănăi:
capetele; îngreunate de somn, începură să mătănăiască pe piept POP.