mătăcină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂTĂCÍNĂ, mătăcine, s. f. Numele a două plante erbacee aromatice:
a) plantă meliferă, originară din Siberia, cu frunze lanceolate și cu flori albastre sau albe, cultivată ca plantă ornamentală și pentru florile ei bogate în nectar
(Dracocephalum moldavica); b) roiniță
2. [
Var.:
mătăciúne s. f.] – Din
bg. maticina, scr. matočina.mătăcină (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mătăcínă (mătăcíni), Melisă, roiniță (Melissa officinalis). –
Var. (
Mold.)
mătăciune. Bg. matečina, matičina, din
sl. matica „regina albinelor” (Cihac, 182; Tiktin; Conev 44).
mătăcină (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))MĂTĂCÍNĂ, mătăcini, s. f. (
Bot.) Roiniță. –
Bg.,
sb. matičina.mătăcină (Dicționaru limbii românești, 1939)mătăcínă f., pl.
ĭ și
mătăcĭúne f. (bg.
mátečina, -ičina și
-očina, melisă, d.
matka, matca albinelor; sîrb.
matičnjak, rus.
mátočnik).
Est. Melisă. –
Mătăcină în Neam. Rom. Pop. 4, 239 și 298.
mătăcină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!mătăcínă s. f.,
g.-d. art. mătăcínei; pl. mătăcíne