mărunțime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRUNȚÍME, mărunțimi, s. f. (Rar) însușire a ceea ce este mărunt sau neînsemnat; (
concr.) ceea ce este de vârstă fragedă, tânăr, nevârstnic. ♦ (
Concr.) Lucru fără valoare, neînsemnat. –
Mărunt +
suf. -ime.mărunțime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mărunțíme (rar)
s. f.,
g.-d. art. mărunțímii; (lucruri neînsemnate)
pl. mărunțími