mărunțișar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRUNȚIȘÁR, mărunțișari, s. m. (Rar) Negustor de mărunțișuri. –
Mărunțiș +
suf. -ar.mărunțișar (Dicționaru limbii românești, 1939)mărunțișár m. Negustor de mărunțișurĭ, marfagiŭ, coropcar.
Rar. Negustor care vinde în detaliŭ.
mărunțișar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mărunțișár (
înv.)
s. m.,
pl. mărunțișárimărunțișar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mărunțișar m. cel ce vinde mărunțișuri.