măriuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRIÚȚĂ, măriuțe, s. f. 1. (
Entom.;
reg.) Buburuză.
2. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [
Pr.:
-ri-u-] –
Cf. n. pr. Măriuța.măriuță (Dicționaru limbii românești, 1939)măriúță f., pl.
e (d.
mămăruță, după numele
Maria).
Nț. Buburuză.
măriuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)măriúță (
reg.)
(-ri-u-) s. f.,
g.-d. art. măriúței; pl. măriúțemăriuță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)măriuță f.
1. nume vulgar al coccinelei;
2. pește cu dungi negre și spini la cap. [Diminutiv din Maria. (cf. germ.
Marienkäfer; sensul 2 face aluziune la corpul punctat al peștelui].