mărginuță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) MĂRGINÚȚĂ,mărginuțe, s. f. Diminutiv al lui margine; mărgioară. – Margine + suf. -uță.
mărginuță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) mărginúță (rar) s. f., g.-d. art. mărginúței; pl. mărginúțe