mărgea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRGEÁ, -ÍCĂ, mărgele, s. f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la
pl.) șirag format din asemenea obiecte.
2. (La
pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului.
3. (În forma
mărgică) Numele dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe
(Melica). – Din
lat. margella. –
Mărgică: cu schimbare de
suf.mărgea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mărgeá (mărgéle), s. f. – Boabă de sticlă, mărgică. –
Mr.,
megl. mărdzeauă. Lat. margĕlla (Densusianu,
Hlr., 200; Pușcariu 1029; Candrea-Dens., 1029; Candrea-Dens., 1052; REW 5353;
cf. Rosetti, I, 69 și II, 68). Mai puțin probabilă
der. din
gr. μαργέλλιον (Cihac, II, 673) sau μάργαρον (Rohlfs,
EWUG, 1330). –
Der. mărgică, s. f. (bobiță de sticlă; plantă, Melica nutans; cioplitură, șanț pentru asamblarea lemnelor unei plute);
mărgelușe, s. f. (mărgea; plantă, Lithospermum arvense);
mărgelat, adj. (împodobit cu mărgele);
mărgelată, adj. (oaie cu excrescențe cornoase pe gît);
mărgelare, s. f. (îmbinare, șanț).
mărgea (Dicționar de argou al limbii române, 2007)mărgea, mărgele s. f. (er.) clitoris.
mărgea (Dicționaru limbii românești, 1939)mărgeá și (est)
-gícă f., pl.
ele (lat.
margélla, mărgean). Boabă sau bobiță de mărgăritar, de mărgean, de sidef, de sticlă saŭ de alt-ceva găurită și înșirată pe un fir împreună cu altele.
Dințĭ va mărgelele (saŭ ca
hurmuzu), dințĭ ca mărgăritarele, albĭ și frumoșĭ. (De aicĭ se vede că „mărgele” se zicea la început numaĭ celor albe).
mărgea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mărgeá/mărgícă2 (perlă)
s. f.,
art. mărgeáua/mărgíca, g.-d. art. mărgélei; pl. mărgéle, art. mărgélelemărgea (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mărgea f.
1. boabă de mărgean, mărgăritar de sticlă servind ca podoabă la gât:
salbă de mărgele; 2. Tr. clocoței. [Lat. VUlg. MARGELLA = MARGARITA].