măreție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂREȚÍE s. f. 1. Faptul de a fi măreț; ansamblu de calități care trezesc admirație și respect; grandoare, splendoare, fast
1.
2. (
Înv. și
reg.) Mândrie, semeție, trufie. –
Măreț +
suf. -ie.măreție (Dicționaru limbii românești, 1939)mărețíe f. (d.
măreț). Calitatea de a fi măreț:
măreția măriĭ înfuriate, măreția domniiĭ unuĭ rege. Rar. Mîndrie, trufie.
măreție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mărețíe s. f.,
art. mărețía, g.-d. mărețíi, art. mărețíeimăreție (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)măreție f. caracterul și starea celor mărețe:
tot a apei, a pustiei și a nopții măreție EM.