mărțișor - explicat in DEX

mărțișor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MĂRȚIȘÓR, (1) mărțișoare, s. n., (2, 3, 4) mărțișori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie; marț². 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot.; reg.) Ament (de salcie, de răchită etc.). – Marț² + suf. -ișor.

mărțișor (Dicționaru limbii românești, 1939)
mărțișór m. (dim. d. marț 1). Numele popular al luĭ Martie (Rar). N., pl. oare. Marț, breloc pe care-l poartă fetele la gît de la 1 Martie pînă la 1 April în credință că nu le va pîrli soarele.

mărțișor (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
mărțișór, (marț, marțian), s.n. – (pop.) Luna martie; germănar, germinar, mart, marte, marțiu, marțian: „Dacă în marțian răsare soarele și se vede...” (Memoria 2001: 25). – Din marț „martie” (< lat. martius) + -șor.

mărțișor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mărțișór¹ (martie) (pop.) s. m., g.-d. lui mărțișór

mărțișor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mărțișór² (plantă) s. m., pl. mărțișóri

mărțișor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mărțișór³ (obiect) s. n., pl. mărțișoáre

mărțișor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
mărțișor m. 1. pop. luna lui Martie; 2. ban cu o ață roșie împletită cu alb ce fetele și nevestele își atârnă la gât sau la mână în prima zi a lunei Martie; 3. pl. ramuri de salcie acoperite cu flori: iată o gingașă mlădiță cu șirag de mărțisori AL. [Diminutiv din Marț].