măntăluță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) MĂNTĂLÚȚĂ,măntăluțe, s. f. Diminutiv al lui manta. – Manta + suf. -ăluță.
măntăluță(Dicționaru limbii românești, 1939) măntălúță f., pl. e. Manta mică.
măntăluță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) măntălúță (fam.) s. f., g.-d. art. măntălúței; pl. măntălúțe