măngălău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂNGĂLĂU, măngălaie, s. n. (
Reg.) Obiect de lemn, lung (și dreptunghiular), cu suprafața ondulată, pe care se freacă rufele la spălat sau cu care se netezesc rufele de pânză groasă. – Din
magh. mángoló.măngălău (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)măngălắu (-láie), s. n. –
1. Sul, tăvălug. –
2. Fălțuitor.
Mag. mángalló (Philippide,
Principii, 4; Cihac, II, 514; Gáldi,
Dict., 143). În
Trans.,
Mold. și
Bucov. –
Der. măngălui, vb. (a călca rufe).
măngălău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)măngălắu (
reg.)
s. n.,
art. măngălắul; pl. măngăláiemăngălăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)măngălắŭ n., pl.
ăĭe, máglă și
mî́glă f., pl.
e (ung.
mángoló, mângorló, pol.
magla [de unde vine rom.
maglă]; mrus.
magelĭ, germ.
mangel, mlat.
manga, mangana, vfr.
mangoneau, praștie: it.
mángano, praștie, măngălăŭ; ngr.
mánganon, măngălăŭ, d. vgr.
mágganon, balistă pe cilindri. V.
mangealîc, minghinea).
Nord. O bucată de lemn crestat orĭ de tablă de zinc undulată [!] de care se freacă rufele la spălat (Șez. 36, 12). Un aparat compus din doŭă sulurĭ de lemn care, supt [!] apăsarea unei greutățĭ, netezește rufele puse pe o masă (înlocuit azĭ cu feru [!] de călcat).