mănăstiresc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂNĂSTIRÉSC, -EÁSCĂ, mănastirești, adj. Care aparține mănăstirii, privitor la mănăstire, de la mănăstire;
p. ext. bisericesc, monastic. ♦ Cum se face sau cum există la mănăstire. [
Var.:
mânăstirésc, -eáscă, (
înv.)
monastirésc, -eáscă adj.] –
Mănăstire +
suf. -esc.mănăstiresc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mănăstirésc/mânăstirésc adj. m.,
f. mănăstireáscă/ mânăstireáscă; pl. m. și
f. mănăstiréști/mânăstiréștimănăstiresc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mănăstiresc a. ce ține de o mănăstire:
bunuri mănăstirești.