mănăstioară(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) MĂNĂSTIOÁRĂ,mănăstioare, s. f. Diminutiv al lui mănăstire. [Pr.: -sti-oa-. – Var.: mânăstioáră s. f.] – Mănăstire + suf. -oară.
mănăstioară(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) mănăstioáră/mânăstioáră(-ti-oa-) s. f., g.-d. art. mănăstioárei/mânăstioárei; pl. mănăstioáre/mânăstioáre