mălin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂLIN, mălini, s. m. 1. Arbust decorativ din familia rozaceelor, cu flori albe mirositoare și cu fructe drupe mici, negre, din a cărui scoarță amară se prepară un medicament astringent
(Prunus padus). 2. (
Bot.;
reg.) Liliac
1. – Din
mălină (derivat regresiv)
mălin (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mălín (mălíni), s. m. – Arbust (Prunus padus).
Sl. (
bg.,
cr.,
slov.,
ceh.,
pol.,
rus.)
malina „zmeură” (Cihac, II, 185; Berneker, II, 12; Pascu, II, 220; Conev 44). Confuzia semantică se explică prin prezența plantei în aceleași desișuri în care crește zmeura. –
Der. mălină, s. f. (fructul mălinului);
măliniș, s. n. (munte în care există mulți arbuști din această specie);
măliniță, s. f. (tulichină, Ligustrum vulgare).
mălin (Dicționaru limbii românești, 1939)mălín m. (d.
mălină).
Olt. Un copăcel rozaceŭ care crește pin [!] pădurile umede de la munte și face niște drupe negre marĭ cît bobu de mazăre așezate în strugurĭ și a căruĭ scoarță e amară și astringentă (
prunus padus, cérasus padus și
padus racemosa). Un fel de vișin mic (cu fructe negre și amare, cu lemnu roș mirositor din care se fac cĭubuce, țigarete și bastoane) care crește pin pădurĭ și tufișurĭ (
prunus [saŭ
cérasus] mahaléb), numit odinioară
antep. Drog, un copac din neamu salcîmuluĭ.
Malin negru, 1. pațachină, verigar, salbă moale, 2. alt copăcel oleaceŭ (V.
lemn cînesc [!]).
Trans. Mălin roș orĭ numaĭ
mălin, malin și
melin, liliac (
syringa vulgaris). V.
scumpie și
călin.mălin (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MĂLÍN (‹
mălină)
s. n. Arbore melifer din familia rozaceelor, înalt până la 15 m, cu frunze eliptice, dințate, cu flori albe puternic, parfumate, mici, în raceme și cu fruct drupă globuloasă mică, neagră; crește spontan în regiunea de dealuri și uneori se cultivă în scopuri decorative (
Prunus padus). Scoarța are proprietăți diuretice și calmate.
mălin (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)mălín, -i, s.m. – (bot.) Arbust decorativ cu flori albe sau liliachii, mirositoare; liliac. – Din ucr. malyna „zmeură„.
mălin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mălín s. m.,
pl. mălínimălin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mălin m.
1. arbust cu foaia ca lămâița, cu floarea albă ca salcâmul (
Prunus padus);
2. Tr. liliac.