măgăreață (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂGĂREÁȚĂ, măgărețe, s. f. 1. (
Înv. și
reg.) Măgăriță (
1).
2. (
Fam., în
expr.)
A cădea măgăreața pe cineva = a avea de suportat o neplăcere, o acuzație, o pedeapsă etc. fără a fi vinovat. –
Măgar +
suf. -eață.măgăreață (Dicționar de argou al limbii române, 2007)măgăreață, măgărețe s. f. (deț.) 1. dispozitiv pe principiul scripeților cu ajutorul căruia se transmit de la o celulă la alta diferite obiecte.
2. (
prin ext.) obiect transmis prin intermediul acestui dispozitiv.
măgăreață (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)măgăreáță (
pop.,
fam.)
s. f.,
g.-d. art. măgăréței; pl. măgăréțe