mădări (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))MĂDĂRÍ, mădăresc, vb. IV.
Refl. și
tranz. (
Reg.) A (se) răsfăța. ♦
Refl. A face mofturi.
mădări (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mădărí (-résc, -ít), vb. – A mima, a momi. Origine incertă, probabil expresivă,
cf. nineri. Relația cu
sl. mudlĕti „a întîrzia” (Cihac, II, 180) este foarte îndoielnică, ca și cea cu
germ. maddern (Scriban). În
Mold. și
Trans. –
Der. mădăran, s. m. (încrezut, înfumurat);
mădăritură, s. f. (
înv., alintare). Aceleași intenții expresive pare să-i aparțină și
mărdăși (
var. mărdăgi, mărdăci),
vb. (a murdări, a păta),
cf. modîrlă.mădări (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)mădărí, mădăresc, vb. tranz. și refl. – A (se) dezmierda, a (se) alinta. „Un cuvânt popular, răspândit mai ales în zona de nord, unde pare să fie izolat (în dial. sudice nu-l găsim atestat, precum nici în albaneză). S-ar putea ca mădări să fi însemnat inițial a îngriji, proteja sau chiar a ocroti, trata, vindeca, un fel de echivalent al lui lecui slav” (Russu 1981: 347). – Cuvânt autohton (Russu 1981).
mădărì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mădărì v. Mold. Tr. a face mofturi. [Origină necunoscută].