măcinătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂCINĂTÚRĂ, măcinături, s. f. (Rar)
1. Măcinare. ♦ (
Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măciniș.
2. Pământ ros de ape; mâncătură, surpătură. –
Măcinat1 +
suf. -ură.măcinătură (Dicționaru limbii românești, 1939)măcinătúră f., pl.
ĭ. Lucru măcinat, curătură, gozurĭ, resturĭ de cereale.
măcinătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)măcinătúră s. f.,
g.-d. art. măcinătúrii; pl. măcinătúri