măcel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂCÉL, măceluri, s. n. Acțiune sângeroasă, îndreptată de obicei împotriva unei mulțimi fără apărare; omor (în masă); masacru, carnaj. ♦
Fig. Război, luptă (sângeroasă). – Din
măcelări (derivat regresiv).
măcel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)măcél (măcéluri), s. n. – Masacru, omor. Origine îndoielnică. Ar putea reprezenta
lat. macĕllum (Pușcariu 1007),
cf. it. macello, prov. masel, v. fr. maisel; dar nu apare în texte vechi și nu este popular. După Tiktin și Candrea, împrumut literar, din
it. macello; această ipoteză ar fi plauzibilă, dacă s-ar presupune că cuvîntul următor, cu
suf. de agent, s-ar menține datorită cuvîntului simplu.
Der. măcelar, s. m. (casap), din
lat. macĕllarius (Pușcariu 1008; Candrea-Dens., 1035; lipsește în REW 5200),
cf. ngr. μαϰέλλάρης, de unde
alb. makjeljar, it. macellaio; măcelăresc, adj. (de măcelar), atestat la Radu Popescu, la începutul
sec. XVIII;
măcelăreasă, s. f. (nevasta măcelarului);
măcelări, vb. (a omorî, a extermina);
măcelărie, s. f. (magazin de carne).
măcel (Dicționaru limbii românești, 1939)măcél n., pl.
urĭ (lat.
macĕllum și
maccĕllus, tîrg de carne, pește, legume ș. a., de origine semitică, de unde și vgr.
mákellon, îngrăditură, tîrg; it.
macello, 1. măcelărie, 2. măcel, mare ucidere de oamenĭ; pv.
masel, vfr.
maisel; germ.
metzel). Mare vărsare de sînge omenesc, măcelărie, căsăpie:
războĭu mondial a fost un oribil măcel.măcel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)măcél s. n.,
pl. măcélurimăcel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)măcel n.
1. tăiere;
2. fig. ucidere în massă, mare vărsare de sânge:
bătălia se sfârși cu un măcel înfricoșat. [Lat. MACELLUM].