măceș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂCÉȘ, măceși, s. m. Gen de arbuști cu spini, cu flori roșii, trandafirii, galbene sau albe și cu
fructe roșii; trandafir sălbatic, cacadâr, rujă, răsură
2, rug
1.
(Rosa). [
Var.:
măciéș s. m.] –
Et. nec.măceș (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)măcéș (măcéși), s. m. – Trandafir-sălbatic (Rosa canina). –
Var. măcieș. Megl. măceș. Origine îndoielnică. Poate dintr-un
bg. mečeška (šipka), plantă. Arbustul se numește în
bg. diva šipka „trandafir sălbatic”, dar
cf. numele
lat. și
sp. Cf. și
slov.
macés(en) „zadă”. Alte explicații sînt insuficiente: de la
mărăciniș (Crețu 345); din
sb. mekuša „măr sau pară moale” (Cihac, II, 180), legat de
măci; din
mag. Mátyás „Matei”, ipoteză care nu explică
megl. (Tiktin; Scriban). –
Der. măceșe (
var. măceașă),
s. f. (fructul măceșului).
măceș (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MĂCÉȘ (MĂCIÉȘ) s. m. Denumire dată speciilor spontane de plante din genul
Rosa, familia rozaceelor, cu tulpini alungite grupate în tufe, ramificate, înalte până la 3 m, cu flori imparipenat-compuse, cu flori albe, roz sau galbene, solitare sau grupate câte 2-3 în inflorescențe și cu fructe achene păroase, mici, roșii; se mai numește trandafir de munte sau de pădure (
R. canina, R. pendulina ș.a.).
Sin. răsură1.măceș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)măcéș s. m.,
pl. măcéși