măcăitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) MĂCĂITÚRĂ,măcăituri, s. f. Măcăit. [Pr.: -că-i-] – Măcăi + suf. -tură.
măcăitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) măcăitúră(-că-i-) s. f., g.-d. art. măcăitúrii; pl. măcăitúri