măĭestrie - explicat in DEX

măiestrie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MĂIESTRÍE, (2, 3) măiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusință deosebită; talent, dibăcie, artă. ◊ Măiestrie artistică = totalitatea elementelor pe care le pune în valoare artistul în procesul desăvârșirii unei opere literare sau de artă. 2. (Înv.; concr.) Lucrare, operă, creație. ♦ Lucru care denotă iscusință sau meșteșug în execuție; unealtă, instrument, aparat ingenios. 3. Meserie, meșteșug (care cere pricepere). [Pr.: mă-ies-] – Măiestru + suf. -ie.

măĭestrie (Dicționaru limbii românești, 1939)
măĭestríe f. (d. măĭestru). Abilitate, iscusință, pricepere, dibăcie: albinele fac faguriĭ cu măĭestrie. Vechĭ. Artă, meșteșug, meserie. Aparat, mașină, invențiune. (V. cursă 1). Ghicitoare. V. șmecherie.

măiestrie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
măiestríe¹ (pricepere) s. f., art. măiestría, g.-d. măiestríi, art. măiestríei

măiestrie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
măiestríe² (obiect, meserie) (înv.) s. f., art. măiestría, g.-d. art. măiestríei; pl. măiestríi, art. măiestríile