măiestreț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂIESTRÉȚ, -EÁȚĂ, măiestreți, -e, adj. (
Înv.)
1. (Despre oameni) Care face un lucru cu măiestrie (
1); talentat.
2. (Despre lucruri) Care este făcut cu măiestrie (
1). [
Pr.:
mă-ies-] –
Măiestru +
suf. -eț.măĭestreț (Dicționaru limbii românești, 1939)măĭestréț, -eáță adj., pl. f.
ețe (d.
măĭestru).
Dos. Măĭestrec.
Flm. Artistic.
măiestreț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)măiestréț (
înv.)
adj. m.,
pl. măiestréți; f. măiestreáță, pl. măiestréțe